Concert de colinde


Marți, 18 decembrie, și miercuri, 19 decembrie, toti copiii din Șelimbăr și din Veștem, sunt invitați să participe la atelierele de creație organizate de spiridușii Moșului.
– – – – – – – – – – – – – – – –


Târgul de Crăciun Șelimbăr aduce anul acesta artiști celebri din țară, iar startul concertelor l-a dat Fuego, pe 15 decembrie. În deschiderea concertului acestuia, pe scena din arealul târgului au susținut un recital Simi Deac și Eugen Mihăilă. Duminică a fost rândul celor mici. Gașca Zurli au pus în scenă un spectacol special pentru ei, iar în deschidere, Andra Gogan a susținut un recital electrizant.
Seria de concerte va continua până pe 23 decembrie cu Vescan, Bibi și mulți alții. Toto aici, șelimbărenii au la dispoziție un patinoar de peste 800 de metri pătrați și comercianți cu produse specifice sărbătorilor de iarnă vă întâmpină și ei în locația amenajată în Parcarea de la Shopping City Sibiu (lângă KFC).
Târgului de Crăciun din Șelimbăr se află acum la cea de a II-a ediție, și are o amploare mult mai mare desfășurându-se într-o locație nouă și mult mai încăpătoare.
Narcisa Suciu, Andra, Vescan și Bibi în cel de al II-lea weekend
Pe 22 decembrie înainte de Sărbătoarea Crăciunului, sunteți invitați la o seară plină de magie. Narcisa Suciu și Andra susțin două spectacole deosebite pe aceeași scenă amplasată în parcarea Shopping City – zona KFC. În fine, dar nu în ultimul rând, seria de concerte este încheiată pe 23 decembrie de Bibi și Vescan.
Program – Târgul de Crăciun Șelimbăr 2018
CONCERTE
22 Decembrie
18:00 – Narcisa Suciu
19:00 – Andra
23 Decembrie
18:00 – Bibi
18:45 – Vescan
COMERCIANȚI:
Luni – vineri: 16.00 -22.00
Sâmbătă – Duminică: 10.00 -22.00
PATINOAR:
Zilnic – 10.00 – 22.00
Târgul de Crăciun Șelimbăr este un eveniment organizat de Asociația Sibiul de Odinioară și Agenția Grey Projects, cu sprijinul Shopping City Sibiu și cofinanțat de Consiliul Local Șelimbăr prin Primăria Șelimbăr.
Primaria Comunei Selimbar si Consiliul Local Selimbar, va invita DUMINICA, 16 decembrie, sa luati parte la un spectacol extraordinar
de colinde, sustinut de artisti indragiti de dumneavoastra.
Vor fi prezenti pe scena Caminului Cultural Selimbar: Mariana Anghel, Sebastian Stan, Anca Marginean, Victoria Meitescu, Aurel Gita, Grupul
Folcloric Doruri Sibiene ,Radu Gota si trupa Christmas Orchestra. In deschiderea spectacolului avem deosebita onoare de a-l asculta pe
invitatul nostru special Profesor Universitar Doctor Constantin Necula, intr-o conferinta avand ca tema: NASTEREA LUI HRISTOS, BUCURIA
NOASTRA!
Spectacolul incepe la ora 19:00 si va fi prezentat de Andreea Bogdan.
Intrarea este libera
Acest eveniment este cofinantat de Consiliul Local Selimbar si Primaria Selimbar si este organizat de Fundatia Comunitatii Sibiu.
Primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu le-a propus primarilor din Poplaca, Sadu, Roșia, Șura Mare și Șira Mică constituirea unei asociații de dezvoltare rurală care să rezolve o parte din probleme care, singure, localitățile nu le pot rezolva. ”Este o idee care urmează a fi implementată în luna ianuarie. Am avut discuții cu primarii din aceste localități și cred că am ajuns la o înțelegere în sensul constituirii unei asociații de dezvoltare rurală”, spune primarul Șelimbărului, Marius Grecu.
Una din problemele care pot fi rezolvată prin această unire este cea legată de transportul în comun. ”De exemplu, noi, administrația din Șelimbăr, suntem blocați în această problemă. Singura variantă pe care o aveam era Zona Metropolitană, însă vedem că nu se întâmplă nimic. Și asta nu depinde de noi. Credem că prin unirea acestor șase localități putem deveni mai puternici, credem că putem rezolva probleme care țin de noi, nu de alții”, a declarat primarul Marius Grecu.
Un acord de principiu pentru înscrierea în această asociație de dezvoltare intercomunitară și-au dat primarii din Poplaca (Vasile Budin), Sadu (Valentin Ivan), Șura Mare (Cornel Liviu Marin), Roșia (Ioan David) și Șura Mică (Valentin Riștea). ”Invitația rămâne deschisă și pentru alte localități din jurul Sibiului care vor să se alăture demersului nostru. Vrem să venim în sprijinul municipiului pentru rezolvarea problemei transportului în comun”, a mai spus Marius Grecu.
Asociația „e-Xplorator” și-a propus să reînvie vechiul obicei al șezătorilor în Șelimbăr și cele trei localități aparținătoare: Mohu, Bungard și Veștem.
În 10 decembrie, la Șelimbăr, s-a desfășurat prima seară de șezătoare. Urmează astăzi, 11 decembrie, la Mohu, în 12, la Bungard și în 13 decembrie, la Veștem, Asociația „e-Xplorator” își propune să readucă atmosfera întâlnirilor dintre vecini. ”Spiritul sărbătorilor de iarnă va fi reprodus în cel mai autentic mod. Cele patru șezători vor reprezenta un bun prilej pentru cei mai în vârstă să își amintească de acest obicei care foarte rar se mai păstrează, iar pentru cei tineri să cunoască tradițiile locului”, anunță organizatorii.
Șezătorile se vor desfășura în căminele culturale ale celor patru localități, cu începere de la ora 17.
La eveniment se va putea gusta din ingredientele care compun magia sărbătorilor de iarnă. Nu vor lipsi plăcintele, cozonac și colindul. În fiecare seară vor fi recitaluri de colinde, muzică populară cu artiști locali. Pentru copii va veni Moș Crăciun, care le va împărți daruri celor care au fost cuminți.
„Șezătoare de Crăciun” este o acțiune cofinanțată de Primăria Șelimbăr și Consiliul Local Șelimbăr, prin Agenda Culturală. ”Aceste evenimente sunt benefice pentru comunitatea noastră, pentru că ne aduc aminte de tradiția locală și ne ajută să păstrăm vii obiceiurile străbunilor. Cele patru șezători reprezintă o oportunitate imensă pentru cei mici de a cunoaște istoria locurilor noastre. Și ce poate fi mai frumos decât că vor face această incursiune în trecut alături de părinții și bunicii lor”, a spus Marius Grecu, primarul Comunei Șelimbăr.
Sursa foto: https://www.facebook.com/%C8%
Dragi locuitori ai Comunei Selimbar!
După Lăsatul Secului de Crăciun, pe timpuri începeau șezătorile. Zilele acestea Primăria Șelimbar, prin șezătoarea organizata de Asociația e-Xplorator, a decis să reînvie aceasta tradiție în comuna Șelimbar.
Se vor organiza șezători în zilele de:
Tinerii vor face astfel cunoștiință cu obiceiuri demult uitate.
Se vor servi placinte cu brânză, cozonaci de casă și ceai cald.
Vor fi momentele teatrale, iar artiști ai folclorului local vor colinda. La final Moș Craciun va împarți daruri copiilor.

* Andra, Fuego, Gașca Zurli, Vescan, Bibi, Andra Gogan și nu numai, concertează în cadrul evenimentului ce are loc între 15 și 23 decembrie în parcarea de la Shopping City Sibiu.
* Cel mai mare patinoar din zona Sibiului va fi în cadrul Târgului de Crăciun din Șelimbăr.
Vești bune în prag de sărbători de iarnă. La Șelimbăr se organizează cea de a II-a ediție a Târgului de Crăciun. Evenimentul care a debutat anul trecut va fi de o amploare mult mai mare și se va desfășura într-o locație nouă și mult mai încăpătoare. Astfel între 15 și 23 decembrie parcarea Shopping City Sibiu din zona KFC, se transformă într-un adevărat tărâm al sărbătorilor de iarnă. Vorbim de concerte de calitate, căsuțe cu produse specifice sărbătorilor de iarnă și un patinoar de dimensiuni mari.
Concerte de top – Andra, Fuego, Gașca Zurli, Vescan, Bibi
Târgul de Crăciun Șelimbăr 2018 aduce concerte cu cei mai în vogă artiști din peisajul muzical românesc. Startul maratonului artistic este dat de îndrăgitul Fuego, pe 15 decembrie. În deschiderea concertului acestuia, pe scena din arealul târgului susțin un recital Simi Deac și Eugen Mihăilă.
Cu siguranță că cei mici vor lua cu asalt Târgul de Crăciun Șelimbăr pe 16 decembrie. Gașca Zurli pun în scenă un spectacol special pentru ei, iar în deschidere, Andra Gogan promite și ea un recital electrizant.
Pe 22 decembrie înainte de Sărbătoarea Crăciunului, sunteți invitați la o seară plină de magie. Narcisa Suciu și Andra susțin două spectacole deosebite pe aceeiași scenă amplasată în parcarea Shopping City – zona KFC.
În fine, dar nu în ultimul rând, seria de concerte este încheiată pe 23 decembrie de Bibi și Vescan.
Patinoar de mari dimensiuni
O altă surpriză plăcută și totodată atracție pentru iubitorii sporturilor de iarnă, o reprezintă patinoarul de la Târgul de Crăciun. Cu o suprafață de peste 800 de metri pătrați, acesta va fi la dispoziția tuturor ce vor să patineze, atât pe perioada Târgului de Crăciun Șelimbăr, dar și după încheierea acestuia. De asemenea puteți închiria patine de la fața locului.
Târgul de Crăciun Șelimbăr este un eveniment organizat de Asociația Sibiul de Odinioară și Agenția Grey Projects, cu sprijinul Shopping City Sibiu și cofinanțat de Consiliul Local Șelimbăr prin Primăria Șelimbăr.
