Șelimbărul vrea să achiziționeze încă un utilaj de deszăpezire

Consiliul Local Șelimbăr a aprobat în ședința extraordinară desfășurată în 30 octombrie achiziția unui utilaj de deszăpezire. ”Este din păcate o regulă în țara noastră ca iarna să ne surprindă. Și din acest motiv ne-am gândit să ne pregătim mai bine în acest an și să achiziționăm un utilaj modern de deszăpezire. Așa cum se cunoaște, deszăpezirea în comuna Șelimbăr se face în regie proprie și trebuie să fim atenți la siguranța cetățenilor din localitate”, spune primarul comunei, Marius Grecu.

În total, pe raza comunei sunt peste 60 de kilometri de drum ce ar trebui deszăpezit în perioada anotimpului rece, iar cu două utilaje timpul pentru curățarea zăpezii va fi acum înjumătățit, față de anii precedenți.

Se are în vedere achiziționarea unui utilaj second-hand, cu o valoare de până la 157.000 de lei, iar data limită pentru achiziție este luna decembrie.

Sens giratoriu în Șelimbăr

Consiliul local Șelimbăr a aprobat la finele lunii trecute aprobarea indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiții ”reamenajare intersecție Mihai Viteazu – Pictor Nicolae Brana”. Administrația locală a prevăzut aici construcția unui sens giratoriu cu raza exterioară de 12,5 metri și raza interioară de 5,5 metri care va ajuta la decongestionarea circulației în zona centrală a comunei. ”Reamenajarea intersecției străzilor Mihai Vitează și Nicolae Brana constă în fluidizarea traficului auto din zonă. Datorită modernizării infrastructurii pe acest drum, se va reduce zgomotul și praful rezultat din trafic, se va ușura transportul, fapt care duce la reduceri de combustibili și noxe emanate”, se arată în expunerea de motive a proiectului elaborat de administrația locală.

Pentru această investiție s-au alocat 587 mii lei, iar durata prevăzută a lucrărilor este de trei luni.

Dezbatere publică pentru PUG-ul comunei Șelimbăr

Administrația locală Șelimbăr invită publicul să transmită observații și propuneri cu privire la intenția de elaborare a Planului Urbanistic General (PUG) al localității.

Perioada de consultare publică se va desfășura în perioada 08.11.2017 – 12.12.2017, iar mesajele pot fi transmise la numărul de telefon: 0269 560 001;  Fax: 0269 560 295, direct la sediul Primăriei Șelimbăr, str. Mihai Viteazu nr. 234 sau pe e-mail la adresa contact@primariaselimbar.ro. Observațiile sunt necesare în vederea stabilirii cerințelor de elaborare a Planului Urbanistic General.

Răspunsul la observațiile transmise va fi pus la dispoziția publicului prin anunț la sediul Primăriei comunei Șelimbăr și prin anunț publicat pe pagina de internet: www.primariaselimbar.ro

Etapele preconizate pentru consultarea publicului, până la aprobarea PUG, sunt:

Etapa pregătitoare

Etapa de documentare şi elaborare a studiilor de fundamentare

Etapa elaborării propunerilor

Etapa aprobării pug

 

Conform Legii 350/2001, Art. 46, P.U.G.-ul va cuprinde reglementări atât pe termen scurt, cât și mediu și lung, astfel:

Pe termen scurt:

Stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al localităţii;

Stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;

Zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie;

Delimitarea zonelor afectate de servituţi publice;

Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;

Zonele care au instituite un regim special de protecţie prevăzut în legislaţia în vigoare;

Stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice şi a siturilor arheologice reperate;

Formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor;

Precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite, amenajate şi plantate.

Zonele de risc natural delimitate şi declarate astfel, conform legii, precum şi la măsurile specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone.

Zone de risc datorate unor depozitări istorice de deşeuri.

Pe termen mediu și lung

Evoluţia în perspectivă a localităţii;

Direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu;

Traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.

Zonele de risc natural delimitate şi declarate astfel, conform legii, precum şi la măsurile specifice privind

Prevenirea şi atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone.

Lista principalelor proiecte de dezvoltare şi restructurare;

Stabilirea şi delimitarea zonelor cu interdicţie temporară şi definitivă de construire;

Delimitarea zonelor în care se preconizează operaţiuni urbanistice de regenerare urbană.

Continuă investițiile în comună: străzile Pictor Nicolae Brana și Podului și Podul din Mohu

Consiliul Local Șelimbăr va avea spre aprobare la ședința din această lună aprobarea a trei investiții importante pentru Șelimbăr: strada Pictor Brana, Podului și podul din satul Mohu. ”Menținem ridicat ritmul investițiilor pentru că localitatea noastră o cere. Sunt investiții importante care trebuie începute acum, urmând a fi finalizate în primăvara anului următor”, spune primarul Șelimbărului, Marius Grecu.

În devizului estimativ al investiției ”Continuarea amenajării strada Pictor Nicolae Brana” este vorba de o investiție totală în valoare de 3,205 milioane lei cu TVA inclus. Suprafața totală peste care se va interveni este de 7.350 mp. Lungimea totală a străzii este de 516 metri, cu o lățime ce variază între 5,5 și 7 metri. ”Aceste investiții vor avea și un important impact social asupra comunității locale, asupra stării generale de sănătate a populației, asupra nivelului general de trai, ținta obiectivului de investiții fiind creșterea nivelului de trai al populației din zonă”, se arată în raportul proiectului de hotărâre.

Tot în această ședință de consiliu există și propunerea de reabilitare a podului Mohu. Construcția are o lungime de 61 de metri și o suprafață totală de 850 mp, fiind vorba de o investiție totală de 909,475 mii lei. ”Podul se află într-o situație critică, cu o uzură de 70%, care generează un disconfort în circulația rutieră și prezintă o înaltă periculozitate de deplasare pe pod”, se arată în raportul proiectului de hotărâre.

O altă investiție care așteaptă votul consilierilor locali se referă la reabilitarea străzii Podului. Suprafața totală a investiției este de 17.635 mp, lungimea totală a străzii fiind de 1.247 metri. Sunt prevăzuți pentru această lucrare 6,037 milioane de lei, inclusiv TVA. Strada nu are acum sistem de iluminat public, rețea de apă, rețea de canalizare menajeră și rețea de apă pluvială.

Doar 3 șelimbăreni beneficiază de venitul minim garantat

În comuna Șelimbăr doar trei persoane beneficiază de ajutorul minim garantat pentru persoanele care nu au un mijloc de subzistență. În total, aceste trei persoane primesc 856 de lei. ”Este un fapt îmbucurător pentru noi că în localitatea noastră nu sunt decât trei persoane care primesc acest ajutor. Acest venit minim garantat este considerat de specialiștii în economie ca un etalon al sărăciei, iar faptul că Șelimbăr nu are decât trei persoane care se încadrează în limitele legii pentru a beneficia de acest ajutor nu poate decât să ne bucure”, spune primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.

Familiile și persoanele singure, cetățeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistență socială. Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar, în condițiile prevăzute de Legea nr. 416/2001.

În afara comunei Șelimbăr, doar comuna Cristian are un număr mai mic de cetățeni încadrați în Legea 416, aici fiind înregistrată, conform datelor Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu o singură persoană.

Stagiune de Teatru si Muzica

Primului spectacol din cadrul Stagiunii de Teatru si Muzica in Selimbar, proiect organizat de Camera de Comert Industria si Agricultura Sibiu

si cofinantat de Primaria Selimbar si Consiliul Local Selimbar.

Piesa de teatru din deschiderea stagiunii se numeste „Dragostea dureaza o saptamana” si este o comedie cu mult succes la public, jucata de actorii Teatrului BIS.

Aceasta va avea loc miercuri, 18 octombrie, de la ora 19:00, la Caminul cultural din Selimbar. Intrarea este libera.

Proiectul „Stagiune de Teatru si Muzica” in Selimbar se desfasoara pe parcursul lunilor octombrie – decembrie 2017.

Lucrări importante în Șelimbăr în ultima parte a anului

Pe încă cinci străzi se vor începe lucrări în această toamnă, în comuna Șelimbăr. Până în luna decembrie se vor desfășura lucrări pe străzile Șipot, Octavian Goga, Triajului, Câmpului și în Veștem unde se va reabilita un drum agricol. Documentațiile s-au aflat pe masa Consiliu Local ce s-a desfășurat în 29 septembrie.

Strada Șipot va fi reabilitată, pentru această lucrare fiind prevăzuți 224.079 lei fără TVA. ”Strada Șipot este pietonală, are 120 de metri lungime și asigură accesul la proprietățile din zonă. Până în prezent nu s-au făcut lucrări de amenajare, structura străzii este de pământ, fără borduri, având un aspect general rău, cu numeroase gropi și denivelări și zona verde lăsată în paragină. Se va amenaja o zonă de promenadă cu bănci și spații verzi”, scrie în proiectul de hotărâre ce va fi supus dezbaterii la ședința de consiliu local.

Pe strada Octavian Goga se va interveni pentru modernizare cablaj metropolitan și pentru montarea de stâlpi de iluminat stradal. Suma prevăzută:  347.960 lei cu TVA pentru îngroparea cablurilor și 396.587,20 lei pentru montarea a 32 de stâlpi cu LED. ”Instalarea haotică a elementelor rețelelor de comunicații nu aduce beneficii nici furnizorilor de comunicații, nici dezvoltării armonioase a comunei din punctul de vedere al normelor de urbanism”, se arată în documentație.

Drumul agricol din satul Veștem va intra și el în reabilitare, suma prevăzută pentru această lucrare fiind de 183.445 lei cu TVA. Drumul agricol din continuarea străzii Verzăriei este în prezent singura legătură a satului Veștem cu zona agricolă, unde își desfășoară activitatea proprietarii terenurilor. Este necesară crearea unei legături a satului Veștem cu zona agricolă prin intermediul străzii Verzăriei, pentru a face mai ușor accesul în zona respectivă.

Pe strada Triajului, la fel ca și pe strada Octavian Goga se vor face intervenții pentru îngroparea cablurilor și pentru iluminat.  Pentru montarea a 32 de stâlpi a fost alocată suma de 381.802,18 lei, iar pentru modernizare zonei de acces pe această stradă se vor cheltui încă 556.319 lei cu TVA inclus.

E vorba de 4.530 de metri pătrați, unde se va realiza suprafață carosabilă, trotuare și zone verzi.

Pe strada Câmpului există planul de a se construi o parcare până la sfârșitul anului, în urma unei investiții în valoare de 294.208 lei cu TVA. ”Obiectul investiției constă în amenajarea unei zone de staționare cu o suprafață de 896,5 mp, pentru zona de parcare și va fi prevăzut cu opt stâlpi de iluminat public ce va deservi atât parcarea, cât și strada Câmpului”, se arată în documentație.

Totodată consilierii locali au votat și începerea construcției trotuarului ce leagă magazinele Lidl și Dedeman. Lungimea trotuarului este de 237 metri și va avea o lățime de 3.5 metri și un metru de spațiu verde. Valoarea construcției: 117.446 lei cu TVA.

Căldură pentru copiii din grădinița din Veștem

Consiliul Local Șelimbăr a aprobat vineri suma necesară pentru înlocuirea întregului sistem de încălzire al grădiniței din satul Veștem. ”În prezent instalația de încălzire centrală este de peste zece ani, iar echipamentele din această instalație au suferit o serie de intervenții din partea echipelor de service. Pentru aceasta este nevoie de renovarea spațiilor din grădiniță și presupune înlocuirea centralei termice cu una dimensionată corespunzător necesarului de căldură. Se vor redimensiona circuitele de încălzire, se vor monta radiatoare din tablă în încăperile nou create și se va monta un boiler pentru prepararea apei calde de consum menajer care va fi dimensionat corespunzător cerinței de apă caldă din grădiniță”, se arată în raportul înaintat consilierilor locali.

Primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu spune că învățământul este o prioritate în localitate. ”Vom continua să facem tot ce ține de noi pentru ca acești copii să aibă toate condițiile în unitățile de învățământ. În acest an, aproape la fiecare ședință de consiliu local am avut spre aprobare lucrări de modernizare în spațiile pe care le avem și totodată ne-am pregătit să investim și în altele noi. În urmă cu două luni s-a aprobat achiziționarea a două terenuri în vederea construirii de creșe și grădinițe”, a spus Marius Grecu.

Pentru lucrările de modernizare a încălzirii centrale de la grădinița din Veștem s-au alocat 44.767,80 lei.

Se mărește programul cu publicul

În fiecare miercuri, programul cu publicul în cadrul Primăriei Șelimbăr va fi de la ora 9 la ora 18, cu o pauză pentru procesat acte în intervalul 15-16. Decizia a venit la sugestia primarului Marius Grecu și după ce pe pagina de Facebook a localității a fost postat un chestionar cu această idee. ”A contat foarte mult pentru noi că acest anunța a fost urmărit de 14 mii de persoane, că peste 50 de șelimbăreni și-au exprimat punctul de vedere, iar peste 150 au reacționat la această postare. În concluzie, noi am făcut această propunere, iar reacția oamenilor a fost cât se poate de clară: trebuie mărit programul în cel puțin o zi pentru ca fiecare să poată să ajungă la administrația locală pentru a-și rezolva problemele”, a declarat primarul localității Șelimbăr, Marius Grecu.

Decizia va intra în vigoare din 1 octombrie

Programul de lucru cu publicul al Primăriei Șelimbăr este acum, de luni până joi   de la ora 9 la 15, iar vinerea de la ora 8 la ora 10. ”Am primit mai multe semnale din partea cetățenilor care au reclamat faptul că este destul de greu pentru un angajat să ajungă la birourile de urbanism, impozite și taxe, contabilitate ori la stare civilă din cauza acestui orar. Din acest motiv, propunem ca în fiecare zi de miercuri programul să fie prelungit, pe toate departamentele, devenind astfel de la ora 9 la 18”, a fost scris în anunțul postat pe pagina de Facebook a localității.

Ședințele de consiliu local vor fi transmise pe site-ul primăriei

Consilierii locali au votat astăzi modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al Primăriei Șelimbăr. Printre modificări, se are în vedere și obligativitatea ca ședințele de consiliu local să fie înregistrate și transmise pe site-ul primăriei. ”Ședințele vor fi filmate pe suport digital acestea fiind arhivate ulterior. Înregistrările audio-video a ședințelor vor fi redate pe site-ul Primăriei comunei Șelimbăr, iar acestea vor rămâne disponibile pentru consultarea publicului pe site în cadrul unei secțiuni speciale”, scrie în proiectul de hotărâre.  

”De la începutul mandatului am vorbit despre faptul că îmi doresc o administrație transparentă. Pe lângă alți pași spre deschidere, cred că este obligatoriu ca aceste ședințe să fie accesibile oricărui cetățean al comunei”, spune primarul Marius Grecu.